Pandemia de COVID-19 a generat un șoc economic major care a afectat negativ economia globală și implicit pe cea românească. Măsurile de distanțare socială impuse ca remediu împotriva răspândirii virusului și schimbarea comportamentului de consum au dus la o deteriorare severă a situației financiare a actorilor economici și la o creștere dramatică a ratei șomajului.

Dincolo de provocările și dificultățile cauzate de această pandemie, situația actuală poate reprezenta o oportunitate de inovare și de reorganizare a economiei, prin adoptarea unui model de producție mai echitabil. Acest model este reprezentat de sectorul economiei sociale și funcționează deja la nivelul mai multor state din UE, inclusiv în România. Acesta își are rădăcinile istorice în entitățile sociale de tip cooperative, asociații sau case de ajutor reciproc, fondate de reprezentanți ai grupurilor vulnerabile, ca răspuns la evoluția societăților industrializate în secolele XVIII și XIX (EESC, Economia Socială în UE, 2012). La nivelul UE există astăzi circa 2 milioane de entități de economie socială, având aprox. 11 milioane de angajați, respectiv 6% din forța de muncă din UE (CE, Economia Socială în UE)  .

Principala diferență între entitățile de economie socială și companii obișnuite este că primele au ca principal obiectiv ajutorarea membrilor în loc de a genera profit pentru investitori. Astfel, în cazul entităților de economie socială, membrii acționează în conformitate cu principiul solidarității și reciprocității.

În România, aceste entități de economie socială iau forma unor întreprinderi sociale sau întreprinderi sociale de inserție și sunt reglementate de Legea 219/2015 privind economia socială. Aceste entități pot îmbrăca forme juridice variante, de la asociații și fundații, la case de ajutor reciproc, cooperative, societăți agricole sau altele. Important este ca cele să respecte o serie de principii și criterii ale economiei sociale, precum:

  • urmărirea unui scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
  • alocarea a cel puțin 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
  • prioritizarea individului şi obiectivelor sociale faţă de creșterea profitului;
  • aplicarea principiului echității sociale faţă de angajați, între ale căror salarii nu pot exista diferențe mai mari de raportul de 1 la 8;
  • exercitarea controlului democratic al membrilor asupra activităţilor desfășurate;
  • solidaritate şi responsabilitate colectivă;
  • obligația de a transmite bunurile rămase în urma lichidării către alte întreprinderi sociale.

O categorie distinctă de entități ale economiei sociale o reprezintă întreprinderile sociale de inserție, care trebuie să îndeplinească anumite condiții suplimentare față de restul întreprinderilor sociale. În cazul acestora, cel puţin 30% din personalul angajat trebuie să aparțină unui grup vulnerabil și să contribuie la diminuarea excluziunii şi a șomajului prin inserția socioprofesională a persoanelor defavorizate.

Îndeplinirea acestor cerințe se atestă de către autoritățile publice competente, prin acordarea atestatului de întreprindere socială, respectiv prin recunoașterea statutului de întreprindere socială de inserție, prin acordarea mărcii sociale.

Ambele tipuri de întreprindere socială pot beneficia de sprijin din partea statului, inclusiv de ajutor financiar. Un exemplu în acest sens este schema de ajutor de minimis Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în cadrul POCU 2014-2020, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 772 /2018.

În vederea acordării acestui tip de sprijin viitorilor antreprenori sociali din regiunile Sud-Muntenia, Centru și Nord-Vest, Euzone Consultancy Network SRL, Asociaţia Centrul pentru Legislație Nonprofit și Fundația Toflea, implementează în perioada septembrie 2019 – august 2022, proiectul IDEAL – Incluziune și dezvoltare prin economie socială.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să urmăriți pagina de Facebook a organizației.