Raport de analiză a legislației române privind acordarea finanțărilor publice pentru activităților non-profit

Organizațiile non-guvernamentale sunt sprijinite de toate statele europene, prin diferite instrumente și sub diverse forme. Modelele de dezvoltare a societății civile și design-ul instituțional al mecanismelor de finanțare publică a activităților non-profit variază semnificativ de la un stat la altul, în funcție de tradiția culturală, legală, fiscală sau religioasă, precum și de rolul fiecărui stat la nivel internațional sau regional.

Prezentul raport oferă o imagine de ansamblu asupra mecanismelor de finanțare a activităților non-profit de interes general prevăzute de legislația română, cu accent pe cele adresate organizațiilor non-guvernamentale (asociații, fundații sau federații). Analiza vizează mecanismele de finanțare directă din bugetul de stat sau din alte fonduri publice special constituite pentru susținerea activităților non-profit, cât și mecanisme de susținere indirectă a organizațiilor non-guvernamentale

Raportul include o serie de recomandări și bune practici internaționale privind finanțarea organizațiilor non-guvernamentale din fonduri publice și compară diferite modele de finanțare utilizate în alte state europene, sintetizând pe baza acestora, o serie de criterii comune de analiză. Apoi, sunt inventariate și analizate mecanismele de finanțare publică a activităților non-profit prevăzute de legislația română, prin raportarea acestora la recomandările din domeniu. În cele din urmă, raportul evaluează măsura în care principalele mecanisme de finanțare din România îndeplinesc aceste recomandări și aplică bunele practici identificate la nivel național și internațional, în vederea formulării de propuneri de politici publice pentru îmbunătățirea mecanismelor identificate.

Download Raport

Raportul a fost realizat în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea cadrului juridic privind finanțarea publică a organizațiilor neguvernamentale” finanțat cu sprijinul Fondului Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.